Anunț de recrutare prin concurs pentru ocuparea unui post de operator date (contract de muncă pe durată determinată, cu perioadă de probă conform legislației muncii)

  • Acasă
  • Comunicate
  • Arhiva Cariere
  • Anunț de recrutare prin concurs pentru ocuparea unui post de operator date (contract de muncă pe durată determinată, cu perioadă de probă conform legislației muncii)

TERMEN LIMITĂ pentru înscriere: 05.09.2024

 

DENUMIREA POSTULUI: OPERATOR DATE

 

Candidații pentru aceste posturi dovedesc experiența solicitată  și vor prezenta următoarele comportamente și aptitudini:

 

  • analizează eficient problemele, identifică instrumente sau resurse pentru rezolvarea lor;
  • stabilesc priorități și planifică sarcinile pe care le desfășoară, sunt preocupați de îmbunătățirea constantă a performanței proprii și a salariaților din subordine, concentrându-se pe eficiență și eficacitate în atingerea rezultatelor;
  • își prioritizează munca și se asigură de finalizarea la timp a sarcinilor de serviciu;
  • capacitate de înțelegere și reacție rapidă;
  • spirit de inițiativă;
  • încurajează activ o atitudine colaborativă și de cooperare;
  • se adaptează ușor, au o abordare pozitivă, contribuie și dezvoltă alternative.

 

 

PRINCIPALELE ATRIBUȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI ALE POSTULUI:

 

  • asigură funcționarea eficientă a procesului de înregistrare și alocare a cererilor de plată, cererilor de restituire primă și cererilor de deschidere dosar;
  • efectuează arhivarea documentelor conform Nomenclatorului arhivistic, conform sarcinilor alocate de superiorul ierarhic;
  • asigură înregistrarea deciziilor de respingere și pregătirea corespondenței pentru a fi transmisă către creditorii de asigurare.

 

           CERINȚE PENTRU OCUPAREA POSTULUI:

            Condiții generale  de eligibilitate :

  1. cetățenia română, cetățenia altor state membre UE sau aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  2. cunoașterea limbii române, scris și vorbit, la un nivel adecvat îndeplinirii responsabilităților postului;
  3. să fie apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției; starea de sănătate este atestată pe baza unei declarații pe proprie răspundere, urmând la angajare să se verifice pe bază de examen medical de specialitate conform legislației în vigoare;
  4. îndeplinește condițiile de studii și vechime solicitate în anunțul de recrutare

 

Condiții specifice  de eligibilitate:

POST CONDIȚII SPECIFICE
Operator date Studii:  Studii medii  cu diplomă de bacalaureat .

Ø  abilități generale de operare pe computer (MS Office, Access);

Ø  cunoașterea limbii engleze reprezintă un avantaj;

Ø  abilități/competențe: atenție sporită la detalii, capacitate de analiză și sinteză

 

 

CONȚINUTUL DOSARULUI DE CANDIDATURĂ:

  • Formularul de candidatură;
  • Un CV , semnat și datat;
  • Scrisoare de intenție, semnată și datată;
  • Copii ale diplomelor solicitate (și/sau atestate de echivalare a diplomelor obținute în străinătate, eliberate de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației Naționale);

 

Dosarul de candidatură al candidaților trebuie transmis către FGA pe adresa de e-mail resurseumane@fgaromania.ro în termenul stabilit în Calendarul de concurs.

 

REGULI DE TRANSMITERE A DOSARELOR DE CANDIDATURĂ:

 

  • mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depășească 16 mb;
  • vor fi utilizate adrese de e-mail la expeditor care nu sunt generate automat de aplicații sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-urile web de transfer de fișiere în care se anunță link-urile de descărcare a fișierelor);
  • nu se vor transmite atașamente cu extensiile: .exe; .com sau .ink;
  • nu se vor transmite atașamente parolate;
  • în subiectul sau corpul mesajelor să nu fie link-uri către site-uri web;
  • documentele transmise prin transfer de fișiere online nu vor fi descărcate;
  • subiectul mesajului trebuie să conțină denumirea postului menționat în titlul anunțului.

 

Toate documentele vor fi scanate individual, salvate în format .pdf și atașate în același e-mail.

 

ASPECTE GENERALE PRIVIND PROCESUL DE DERULARE A CONCURSULUI:

 

Dosarele de candidatură incomplete, care nu se conformează regulilor de transmitere a documentelor sau care au fost transmise după data limită de depunere a candidaturii, vor fi declarate invalide.

Candidaţii participanti vor fi anunțati prin e-mail, de către un reprezentat din cadrul Serviciul Resurse Umane, de etapele din cadrul concursului, precum și de rezultatele obținute după fiecare etapă din procesul de recrutare.

Contestațiile pot fi depuse de candidații nemulțumiți de rezultatele proprii la proba de interviu Socio-profesional. Fiecare candidat are dreptul de a contesta doar propriile rezultate.

Eventualele contestații privind rezultatul obținut la interviul Socio-Profesional se depun în maximum o zi lucrătoare de la primirea de către candidat a rezultatului probei și se soluționează de către Comisia de soluționare a contestațiilor și sesizărilor.

Candidații nemulțumiți de rezultatul Etapei de eligibilitate, de modul de organizare a concursului sau care consideră că procesul de recrutare  afectează în mod direct egalitatea de șanse, de tratament și libertatea de exprimare a acestora, pot depune sesizări la Serviciul Resurse Umane.

Depunerea sesizărilor nu afectează derularea probelor de concurs.

Serviciul  Resurse Umane va transmite candidaților contestatari soluția Comisiei de soluționare a contestațiilor și sesizărilor,  în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea/înregistrarea la FGA a contestației/sesizării.

Condiția necesară pentru derularea întregului proces de recrutare este înregistrarea a cel puțin 2 (două) candidaturi eligibile, cu dosarul complet și care să respecte cerințele publicate în Anunțul de recrutare, conform etapelor stabilite în procedura de recrutare.

 

BIBLIOGRAFIE (poate fi consultată pe site-ul FGA)

 

  1. Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, cu completările și modificările ulterioare;
  2. Norma ASF nr.24/2019 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu modificările și completările ulterioare;

 

CALENDARUL ACTIVITĂȚILOR DE CONCURS:

NR. CRT. ACȚIUNE PERIOADĂ DE DESFĂȘURARE OBSERVAȚII RESPONSABIL  
1. Depunere dosare de candidatură 14.08.2024-05.09.2024 Se face doar electronic la adresa resurseumane@fgaromania.ro Candidați  
2. Verificare eligibilitate 09.09.2024 Se face de către Comisia de verificare a eligibilității Comisia de verificare a eligibilității  
3. Transmitere rezultat 10.09.2024 Se face de către secretariat Comisie Secretar Comisie  
3. Interviu

Socio-Profesional

12.09.2024-13.09.2024 Se desfășoară la sediul FGA de către Comisia de Interviu

Socio-Profesional

Comisia de Interviu

Socio-Profesional

 
4. Transmitere rezultat 16.09.2024 Se face de către secretariat Comisie Secretar Comisie
5. Depunere contestații 1 zi lucrătoare de la primirea de către candidat a rezultatului probei de interviu Socio-profesional Se depun electronic la adresa resurseumane@fgaromania.ro Candidați  
6. Depunere sesizări Oricând pe perioada desfășurării concursului Se depun electronic la adresa resurseumane@fgaromania.ro Candidați  
7. Soluționare contestații și/sau sesizări 5 zile lucrătoare de la primirea și înregistrarea la FGA a contestației/sesizării Se face de către Comisia de soluționare a contestațiilor și sesizărilor Comisia de soluționare a contestațiilor și sesizărilor

 

În cazul în care calendarul activităților de concurs va suferi modificări ulterioare, acestea vor fi postate în timp util pe site-ul FGA.

Fiecărui candidat declarat eligibil pentru Interviul Socio-Profesional i se va transmite un mail cu data și ora la care va putea susține Interviul Socio-Profesional.

Informații suplimentare la telefon 021.201.11.60.

Fondul de Garantare a Asiguraților

s-a constituit ca persoană juridică de drept public conform Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților

București, Romania