Cerințele necesare ocupării postului de consilier juridic – 2 posturi:
- cetățenia română sau cetățenia altor state membre ale UE sau aparținând Spațiului Economic European, domiciliul sau rezidența în România și capacitate deplină de exercițiu;
- să cunoască limba română scrisă și vorbită la un nivel adecvat îndeplinirii responsabilităților postului;
- studii superioare, în științe juridice;
- abilități generale de operare pe computer (MS Office);
- constituie avantaj experiența în domeniu asigurărilor;
- cunoștințe operare PC: un nivel minim necesar pentru performarea atribuțiilor sale.
Principalele atribuții ale postului:
- instrumentează din punct de vedere juridic dosarele de daună/cererile de plată ale petenților, analizând documentația justificativă aferentă, în vederea avizării acestora pentru legalitate;
- întocmește referatele de respingere motivate, în conformitate cu condițiile de asigurare, prevederile legale și soluțiile tehnice propuse de către inspectorul de daune care a instrumentat dosarul de daună;
- întocmește și motivează deciziile de respingere a sumelor solicitate din disponibilitățile F.G.A. conform legii;
- reprezintă și apără drepturile și interesele legitime ale F.G.A., pe bază de delegație/împuternicire, în raporturile cu orice autorități publice, instituții de orice natură, instanțe judecătorești/arbitrale, precum și în raporturile cu orice persoană fizică/juridică, română sau străină, în limitele mandatului primit;
- redactează acte de natură procesuală: cereri de chemare în judecată, întâmpinări, cereri reconvenționale, cereri de intervenție, cereri de probatorii, interogatorii, răspunsuri la interogatorii, formulează concluzii, note scrise, etc. pentru a asigura protejarea drepturilor și intereselor F.G.A.;
- exercită căi ordinare și extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești;
- asigură asistență juridică celorlalte structuri organizatorice din cadrul Fondului;
- acordă viză de legalitate pe actele cu caracter juridic;
- acordă asistență petiționarilor care se prezintă la sediul F.G.A. în vederea soluționării aspectelor juridice sesizate;
- analizează și răspunde la petițiile/reclamațiile/sesizările repartizate;
- emite opinii juridice în legătură cu activitatea desfășurată;
Bibliografie:
- Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, cu completările și modificările ulterioare;
- Legea nr. 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor;
- Norma ASF nr.24/2019 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie;
- Norma ASF nr.20/2017 privind asigurările auto din România;
- Codul civil – contractul de asigurare;
- Legea nr. 85/2014 privind procedura de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu completările și modificările ulterioare – dispoziţii privind falimentul societăţilor de asigurare/reasigurare
- Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ.
Potențialii candidați sunt rugați să transmită pe adresa de mail resurseumane@fgaromania.ro, urmatoarele documente, cu menționarea postului vizat:
- CV-ul model Europass în limba română;
- Scrisoare de recomandare;
- Scrisoare de intenție.
Termenul limită pentru transmiterea documentelor este 12.01.2024.
Candidații declarați eligibili în urma selecției CV-urilor, vor fi invitați la Interviu, în perioada 16-17.01.2024.