Ca urmare a primirii unui număr ridicat de solicitări pentru clarificarea informațiilor apărute în spațiul public, după deschiderea procedurii de faliment în instantă a societății City Insurance, aducem următoarele precizări:
Legiuitorul îi conferă creditorului de asigurări posibilitatea să aleagă între două proceduri pentru recuperarea sumei datorate de către societatea de asigurare care a intrat în procedura falimentului.
A.Procedura prevăzută de Legea nr. 213/2015 privind organizarea și funcționarea Fondului de garantare a asiguraților(depunerea cererii de plată Anexa 9-restituire primă asigurare/Anexa 10-cerere despăgubire, la FGA)
FGA a publicat pe site-ul propriu o serie de informații care poate veni în sprijinul creditorilor de asigurare care doresc să urmeze această procedură legală în vederea obținerii despăgubirii: https://www.fgaromania.ro/demersuri-privind-cererile-de-plata .
Pe pagina de internet a instituției este disponibil, de asemenea, un ghid care oferă informații referitoare la obținerea despăgubirilor aferente societății City Insurance SA: https://www.fgaromania.ro/societati-in-insolventa.
B.Procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014 privind Codul Insolvenței (Înscrierea la masa credală, în instanță)
Această procedură se derulează separat, independent de procedura FGA și este gestionată de către practicienii în insolvență desemnați de instanță prin hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a societății de asigurare. Creditorii de asigurare pot urma această procedură în vederea recuperării creanțelor, din activele asigurătorului în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depășeste plafonul de garantare reglementat de Legea nr. 213/2015, respectiv 500.000 lei pentru o creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat cu asigurătorul aflat în faliment.
În acest sens, recomandarea noastră este sa luați legătura direct cu lichidatorul judiciar. De asemenea, vă comunicăm adresa de unde vă puteți informa cu privire la derularea acestei proceduri: https://www.citr.ro/noutati/city și datele de contact ale lichidatorului desemnat de către judecătorul sindic.
CITR Filiala Cluj S.P.R.L. pe adresa de email: bucuresti@citr.ro / Adresa poștală: Str. Gara Herăstrău, nr. 4 Green Court clădirea A, et. 3, sector 2, București
Așadar,
Aceste două proceduri pot fi urmate separat sau împreună. În cuprinsul cererii de plată adresată Fondului, petentul declară pe propria răspundere, sub sancţiunile prevăzute de Codul penal, dacă suma pretinsă de la Fond a fost încasată în cadrul procedurii de faliment şi/sau în urma exercitării altor acţiuni de recuperare a sumelor cuvenite, îndreptate împotriva asigurătorului debitor faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.